Norme privind conservarea bunurilor culturale

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

Prezentele norme reglementează procedura de eliberare a autorizației de funcționare de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în vederea funcționării laboratoarelor și a atelierelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, modalitatea de reînnoire a acesteia, precum și reguli privind efectuarea lucrărilor de conservare și restaurare în laboratoarele și atelierele de restaurare, în conformitate cu prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 16/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 314/2004. 

Capitolul II Eliberarea autorizației de funcționare pentru laboratoarele și atelierele de conservare și restaurare 

Articolul 2

Laboratoarele și atelierele de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, denumite în continuare laboratoare și ateliere, pot funcționa numai în baza autorizației de funcționare, denumită în continuare autorizație, eliberată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, denumită în continuare Comisia.

Articolul 3

(1) În vederea eliberării autorizației prevăzute la art. 2, persoana juridică interesată depune la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național un dosar care va cuprinde următoarea documentație:
a) cererea de eliberare a autorizației, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 1;
b) declarația pe propria răspundere, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 2;
c) copia certificatului de înregistrare a comerciantului, pentru persoanele juridice de drept privat;
d) copia actului constitutiv din care să rezulte obiectul de activitate, pentru persoanele juridice de drept privat;
e) copia actului administrativ/normativ care prevede atribuția instituției publice de a executa lucrări de conservare și restaurare, pentru instituțiile publice;
f) copia actului de deținere a spațiului;
g) copiile actelor de studii ale conservatorilor și restauratorilor acreditați conform legii în domeniile pentru care se solicită autorizația;
h) copiile contractelor individuale de muncă ale conservatorilor și restauratorilor acreditați conform legii, înregistrate la inspectoratele teritoriale de muncă, numai dacă aceștia sunt alte persoane decât asociații societății comerciale, pentru persoanele juridice de drept privat;
i) documentar sintetic privind activitatea laboratorului sau a atelierului, întocmit conform modelului prezentat în anexa nr. 1A;
j) cazierul judiciar pentru conducătorul laboratorului sau al atelierului, pentru persoanele juridice de drept privat.
(2) În cazul în care documentația depusă este incompletă, direcția de specialitate va informa solicitantul în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea cererii cu privire la necesitatea completării documentației, precum și cu privire la consecințele asupra termenului de analizare a cererii, prevăzut la art. 4 alin. (2). (3) În cazul în care cererea de autorizare urmează să fie respinsă pentru motive de natură procedurală, solicitantul este informat în 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Articolul 4

(1) În urma verificării conținutului și conformității dosarului, direcția de specialitate înaintează documentația Comisiei, în vederea avizării.
(2) În termen de 30 de zile de la depunerea documentației prevăzute la art. 3 alin. (1), complete și corect întocmite, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, prin direcția de specialitate, cu avizul Comisiei, comunică persoanei juridice interesate autorizația, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
(3) Avizul negativ al Comisiei se comunică persoanei juridice interesate prin direcția de specialitate, în termen de 5 zile de la emitere. Avizul negativ se motivează, în scris, de către Comisie și poate fi contestat în termen de 5 zile de la data comunicării.
(4) Direcția de specialitate poate prelungi termenul prevăzut la alin. (2) o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice.

Articolul 5

(1) Contestațiile prevăzute la art. 4 alin. (3) se analizează în termen de 10 zile de la depunerea lor de către o comisie numită în acest sens prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național.
(2) Persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanțelor de judecată, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(la 14-01-2011, Articolul 5 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.304 din 15 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2011 (~/../../../Public/DetaliiDocumentAfis/125276) ) 

Articolul 6

În cazul schimbării sediului laboratorului sau al atelierului, persoana juridică de drept public sau privat va prezenta următoarea documentație:
a) cererea de eliberare a autorizației de funcționare, întocmită conform modelului din anexa nr. 1;
b) copia actului de deținere a spațiului;
c) declarația pe propria răspundere, întocmită conform anexei nr. 2, actualizată;
d) autorizația de funcționare eliberată anterior, pentru a se menționa pe aceasta noua adresă și pentru a se aplică ștampila Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Articolul 6^1

Titularul autorizației este obligat să notifice Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu privire la schimbări intervenite în situația laboratorului sau a atelierului, în urma cărora condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite. 

Articolul 7

Autorizația de funcționare se afișează la loc vizibil în incinta laboratorului sau a atelierului. 

Articolul 8

(1) Autorizația poate fi suspendată, respectiv retrasă de către ministrul culturii și patrimoniului național, cu avizul Comisiei, în urma analizei sesizărilor primite la direcția de specialitate a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
(2) Sesizarea prevăzută la alin. (1) va fi înaintată de către direcția de specialitate, împreună cu un punct de vedere privind natura sancțiunii, oportunitatea și durata acesteia, spre analiză Comisiei, în termen de 30 de zile de la data primirii.
(3) Comisia analizează sesizarea și punctul de vedere al direcției de specialitate și avizează suspendarea sau, după caz, retragerea autorizației.
(4) Autorizația poate fi suspendată în următoarele situații:
a) în cazul în care conducătorul laboratorului sau, după caz, al atelierului este condamnat definitiv pentru una sau mai multe dintre următoarele infracțiuni: furt, tâlhărie, abuz de încredere, înșelăciune, gestiune frauduloasă, distrugere, delapidare, fals și uz de fals, abuz în serviciu, tăinuirea și favorizarea în legătură cu infracțiuni contra patrimoniului, mărturie mincinoasă, dare și luare de mită. Măsura suspendării încetează în momentul înlocuirii conducătorului laboratorului sau, după caz, al atelierului; b) în situația în care condițiile de autorizare nu mai sunt îndeplinite.
(5) Autorizația poate fi retrasă în următoarele situații:
a) abateri grave de la deontologia profesională și încălcări ale normelor de restaurare și conservare a bunurilor culturale mobile emise potrivit legii;
b) erori profesionale care au determinat distrugeri sau deteriorări de bunuri culturale.
(6) Suspendarea, respectiv retragerea autorizației se motivează în scris de către Comisie și poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicarea actului administrativ de suspendare sau de retragere, după caz.
(7) Contestațiile se analizează în termen de 10 zile de la depunerea lor de către o comisie numită în acest sens prin ordin al ministrului culturii și patrimoniului național.
(8) Persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanțelor de judecată, în condițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8^1

(1) În situația suspendării, direcția de specialitate va propune Comisiei, în vederea avizării, perioada pentru care se suspendă autorizația, precum și condițiile necesare încetării suspendării.
(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se constată de către specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național sau ai direcției de specialitate din minister și determină încetarea suspendării autorizării.

Articolul 9

Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național organizează evidența autorizațiilor de funcționare eliberate și a celor suspendate sau retrase.

Capitolul III Reguli privind efectuarea lucrărilor de conservare și restaurare în laboratoarele și atelierele de restaurare 

Articolul 10

Lucrările de conservare și restaurare se pot efectua în laboratoare și ateliere autorizate, pe baza unui contract încheiat potrivit dispozițiilor de drept comun, numai de către conservatori și restauratori acreditați potrivit legii. 

Articolul 11

Laboratoarele de conservare și restaurare care funcționează în cadrul instituțiilor publice muzeale pot efectua lucrări, contra cost, pentru:
a) alte instituții publice muzeale;
b) persoane fizice sau juridice de drept public și privat. 

Articolul 12

Restaurarea bunurilor clasate care sunt priorități de restaurare se face numai cu avizul prealabil al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și numai de restauratori acreditați potrivit legii, în cadrul laboratoarelor și atelierelor autorizate. 

Articolul 12^1

(1) Laboratoarele de conservare și restaurare autorizate sunt obligate să mențină o evidență clară a intervențiilor de restaurare realizate asupra bunurilor culturale mobile clasate.
(2) Evidența intervențiilor de restaurare se face prin intermediul dosarelor de restaurare cuprinzând documentația scrisă și fotografică specifică procesului de restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3) Dosarele de restaurare ce reprezintă documentația pentru intervențiile asupra bunurilor culturale mobile clasate pot fi puse la dispoziția Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a serviciilor sale deconcentrate, precum și a organelor de cercetare și urmărire penală, după caz, la solicitarea acestora.
(4) Dosarele de restaurare vor fi comunicate și proprietarilor sau deținătorilor cu titlu legal ai bunurilor culturale mobile clasate restaurate.

Articolul 13

Protecția și securitatea bunurilor culturale pe toată durata restaurării revine în sarcina laboratorului sau a atelierului. 

Articolul 14

Este interzisă scoaterea bunurilor culturale din laborator sau atelier fără acordul scris al proprietarului. 

Capitolul IV Dispoziții tranzitorii și finale 

Articolul 15 

Laboratoarele și atelierele existente la data intrării în vigoare a prezentelor norme au obligația de a solicita eliberarea autorizației de funcționare, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri. 

Articolul 15^1

(1) Laboratoarele sau atelierele autorizate să efectueze lucrări de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, stabilite într-un alt stat membru, au dreptul de a furniza servicii pe teritoriul României, cu notificarea prealabilă a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
(2) În cazul în care este necesară verificarea legalității documentelor depuse de către laboratoarele sau atelierele autorizate potrivit alin. (1), Ministerul Culturii și Patrimoniului Național contactează autoritățile competente din statul membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European în cauză, prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (IMI).

Articolul 16

Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezentele norme. 

Anexa nr. 1 

la norme 

CERERE
de eliberare a autorizației de funcționare
pentru laborator/atelier de conservare și restaurare
Domnule ministru,
………..(denumirea agentului economic)………, cu sediul în localitatea ………………, str. …………………. nr….., județul(sectorul)……………….., reprezentat prin ………….., în calitate de (administrator, președinte, director) ………,
vă rog să aprobați eliberarea autorizației de funcționare pentru laboratorul amplasat în localitatea ……………, str. ………………. nr. …., județul(sectorul) ……., în vederea desfășurării activității de conservare și restaurare de bunuri culturale mobile în următoarele domenii (se vor menționa domeniile pentru care se solicită autorizația: pictură, sculptură, mobilier etc.):
…………………………………………………………………
…………………………………………………………………
Anexăm următoarele documente:
1. copia certificatului de înregistrare a comerciantului, cu codul unic de înregistrare, pentru persoanele juridice de drept privat;
2. Abrogat.
(la 14-01-2011, Punctul 2. din Anexa nr. 1 a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 1.304 din 15 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2011 (~/../../../Public/DetaliiDocumentAfis/125276) )
3. copia actului constitutiv din care să rezulte obiectul de activitate, pentru persoanele juridice de drept privat;
4. copia actului normativ care prevede atribuția instituției publice de a executa lucrări de conservare și restaurare, pentru instituțiile publice;
5. copia actului de deținere a spațiului;
6. copiile actelor de studii ale conservatorilor și restauratorilor acreditați conform legii în domeniile pentru care se solicită autorizația;
7. copiile contractelor individuale de muncă ale conservatorilor și restauratorilor acreditați conform legii, înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă, numai dacă aceștia sunt alte persoane decât asociații societății comerciale, pentru persoanele juridice de drept privat;
8. documentar sintetic privind activitatea laboratorului sau atelierului, după caz;
9. cazierul judiciar pentru directorul (administratorul, conducătorul) laboratorului sau atelierului, pentru persoanele juridice de drept privat. 

Semnătura autorizată și ștampila 

Anexa nr. 1A 

la norme
Denumirea instituției/societății …………………………… 

DOCUMENTAR SINTETIC
1. Obiectul activității:
……………………………………………………………….
2. În ce regim funcționează: fără asociați ……….. cu asociați ……….. nr. asociaților…….. …………………………… Nr. Numele și prenumele Locul de muncă, funcția,
crt. titularului,inclusiv Studiile în cazul persoanelor Observații
ale asociaților angajate în alte unități ……………………………

3. Numărul salariaților ……, din care angajați și ai altor unități de stat sau private ……………….. .
4. Dacă titularul este specialist în domeniu ………………………….
Studiile…………………………………………………………..
Dacă mai desfășoară alte activități profesionale în unități de stat (denumirea unității/unităților)………………………………………………..
Funcția/funcțiile…………………………………………………..
Sau activitate în regim privat (denumirea unității/unităților)…………., calitatea ……………, dacă este pensionar…………………………
5. Persoana/persoanele care va/vor răspunde de activitatea unității sub aspectul probității profesionale
(titularul este obligat să comunice Ministerului Culturii și Patrimoniului Național schimbările
persoanelor cu responsabilități în asigurarea probității profesionale a activității unității):
…………………………… 

Nr. Numele și prenumele Calitatea Studiile Locul de muncă și funcția,
crt. răspunderii în cazul că este salariat …………………………… 

6. Dacă a luat cunoștință de legislația care reglementează funcționarea unităților private …………..,
inclusiv de reglementările legale cu referință directă la domeniul de activitate al unității…………………
7. Date privind sediul în care funcționează:
a) este proprietatea titularului (asociaților)…………………………
b) este proprietate de stat………………………………………….
c) este închiriat de la o persoană particulară…………………………
d) adresa: localitatea ………………….., codul poștal ………….., str. ………………… nr. …., bl. …., sc. …., et.
…., ap. …., sectorul …., județul ………, telefon …….., fax ………. .
8. Numărul autorizației de funcționare ………. data eliberării……….. 

Data completării ……………. 

Semnătura titularului 

Anexa nr. 2 

la norme 

DECLARAȚIE
pe propria răspundere privind respectarea legislației de protejare
a patrimoniului cultural național mobil
Subsemnatul…………………………………………, în calitate de proprietar (administrator,director) al…………. (denumirea persoanei juridice)…….., cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere că activitatea de conservare-restaurare a bunurilor culturale mobile din punctul de lucru situat în……..(adresa persoanei juridice)………. se va desfășura în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare, a normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile și a altor reglementări în vigoare, specifice activității desfășurate.
În susținerea celor de mai sus declarăm că:
1. Numărul de persoane care desfășoară activități în laborator este de …………………………… . 

………………………………………………………………….

………………………………………………………………….

………………………………………………………………….

2. Laboratorul are următoarea structură funcțională (se enumeră destinația spațiilor/încăperilor, menționându-se suprafața acestora; pentru spațiile mai mari de 100 m 2 se anexează un plan la scara 1/1.000 semnat de declarant):
…………………………………………………………………. 

………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
3. Posed următoarele dotări și echipamente specifice (se poate anexa o listă cu dotările și echipamentele specifice, semnată de declarant): 

………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
4. Laboratorul este prevăzut cu sistem de alarmă și are contract de prestări de servicii cu o societate de pază și securitate/este asigurat permanent cu personal de pază. 

5. Laboratorul are mijloace de realizare a siguranței bunurilor de valoare foarte mare (încăpere securizată, casă de bani etc.). 

7. Directorul (administratorul, conducătorul) și angajații laboratorului nu au cazier.
8. Specialiștii în domeniile pentru care s-a solicitat autorizația laboratorului dețin documente care le atestă calificarea. 

Data …………….. 

Semnătura persoanei autorizate și ștampila 

Anexa nr. 3 

ROMÂNIA
MINISTERUL CULTURII ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL

AUTORIZAȚIE DE FUNCȚIONARE
Nr. ……
Data ………………..
Laboratorul ……………………….., situat în localitatea …………………., str. ………………….. nr. …, bl. …, sc. …, et. …, ap. …, sectorul …., județul …………., cod …………………, telefon/fax ………………………, aparținând de ….(denumirea societății)…., cod unic de înregistrare ……………………….., are condiții materiale și capacitate profesională de a desfășura activități de conservare-restaurare în următoarele domenii: …………………………………………………………………. 

………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………….
………………………………………………………………… .
Prezenta autorizație a fost eliberată conform prevederilor Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, cu modificările și completările ulterioare, și documentației înregistrate la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu nr. ………… . 


Ministrul culturii și patromoniului național, 

Avizat C.N.M.C. 

…………………………… 

Secretar,
(se va completa numele ministrului) …………………. 

(se va completa numele secretarului) ………………….