Capitolul I Dispoziţii generale
Articolul 1
(1) Prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, şi reglementează activităţile specifice de protejare a acestora.
(2) Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.
Articolul 2
(1) Statul garantează proprietatea şi asigură, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
(2) Exercitarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, precum şi a dreptului de administrare asupra unui bun din patrimoniul cultural naţional mobil este supusă reglementărilor prezentei legi.
(3) Statul asigură, potrivit legii, baza materială şi resursele financiare necesare pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.
(4) În sensul prezentei legi, prin protejarea patrimoniului cultural naţional mobil se înţelege ansamblul de măsuri având caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic, menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securităţii, întreţinerea, prepararea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil, în vederea asigurării accesului democratic la cultură şi a transmiterii acestui patrimoniu generaţiilor viitoare.
(5) Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil este realizată prin intermediul autorităţilor administraţiei publice, al unor instituţii specializate, cum sunt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele şi bibliotecile, al cultelor religioase şi instituţiilor ecleziastice, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale cu activitate în domeniu.
Articolul 3
(1) Patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.
(2) Bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt:
1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum:
a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramică, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate;
b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;
c) mărturii materiale şi documentare privind istoria politică, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportivă sau din alte domenii;
d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă;
e) documente şi tipărituri de interes social: documente de arhivă, hărţi şi alte materiale cartografice;
f) obiecte cu valoare memorialistică;
g) obiecte şi documente cu valoare numismatică, filatelică, heraldică: monede, ponduri, decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde;
h) piese epigrafice;
i) fotografii, clişee fotografice, filme, înregistrări audio şi video;
j) instrumente muzicale;
k) uniforme militare şi accesorii ale acestora;
l) obiecte cu valoare tehnică;
2. bunuri cu semnificaţie artistică, precum:
a) opere de artă plastică: pictură, sculptură, grafică, desen, gravură, fotografie şi altele;
b) opere de artă decorativă şi aplicată din sticlă, ceramică, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe;
c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier şi altele;
d) proiecte şi prototipuri de design;
e) materiale primare ale filmelor artistice, documentare şi de animaţie;
f) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;
3. bunuri cu semnificaţie etnografică, precum:
a) unelte, obiecte de uz casnic şi gospodăresc;
b) piese de mobilier;
c) ceramică;
d) textile, piese de port, pielărie;
e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatră, sticlă;
f) obiecte de cult;
g) podoabe;
h) ansambluri de obiecte etnografice;
i) monumente din muzeele etnografice în aer liber;
4. bunuri de importanţă ştiinţifică, precum:
a) specimene rare şi colecţii de zoologie, botanică, mineralogie şi anatomie;
b) trofee de vânat;
5. bunuri de importanţă tehnică, precum:
a) creaţii tehnice unicat;
b) rarităţi, indiferent de marcă;
c) prototipurile aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curentă;
d) creaţii tehnice cu valoare memorială;
e) realizări ale tehnicii populare;
f) matriţe de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD şi altele asemenea.
Articolul 4
Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate;
b) fondul patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare fond, alcătuit din bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România.
Articolul 5
(1) Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de drept privat.
(2) Asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, după caz.
Articolul 6
(1) Ministerul Culturii şi Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor coordonează activităţile specifice din domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.
(2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) Fondul Arhivistic Naţional al României aflat în administrarea Arhivelor Naţionale, precum şi în cea a direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, constituit în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Ministerul Culturii reprezintă statul român în relaţiile interne şi internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil.
Articolul 7
(1) Autorităţile competente au obligaţia să facă toate demersurile, potrivit prevederilor legale în vigoare şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru redobândirea unor bunuri culturale care au fost exportate ilegal, au fost sustrase din muzee sau colecţii ori sunt deţinute fără temei legal în străinătate.
(2) Autorităţile competente se angajează să participe la orice operaţiune internaţională organizată în comun, în baza unui acord de cooperare, în vederea interzicerii şi împiedicării operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale.
Articolul 8
Autorităţile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum şi titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil au obligaţia de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.
Capitolul II Cercetarea, inventarierea şi clasarea
Articolul 9
Activitatea de cercetare, desfăşurată de cercetătorii ştiinţifici în instituţii publice specializate, deţinătoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, are ca obiect cercetarea, dezvoltarea şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural naţional mobil, în principal a celui deţinut de instituţia respectivă.
Articolul 10
În sensul prezentei legi, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din categoriile juridice ale patrimoniului cultural naţional mobil, tezaur şi fond.
Articolul 11
Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:
1. din oficiu, în următoarele situaţii:
a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau alte societăţi la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar;
b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;
c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat;
d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicită exportul temporar sau definitiv;
e) pentru bunurile culturale mobile descoperite întâmplător ori în cadrul unor cercetări arheologice, etnologice, paleontologice sau geologice;
f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;
g) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;
h) pentru bunurile culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României;
i) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite;
j) pentru bunurile culturale mobile ce urmează a fi restaurate;
k) pentru bunurile culturale mobile ce fac obiectul declanşării unei cercetări penale;
2. la solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.
Articolul 12
(1) Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 3 luni din momentul declanşării procedurii de clasare.
(3) Organismul ştiinţific competent să hotărască asupra propunerilor de clasare este Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(4) Hotărârea de clasare va fi semnată de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii, în interiorul termenului prevăzut la alin. (2).
(5) La hotărârea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiză prin care se asigură identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, după caz.
(6) În cazul bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare, concluziile raportului de expertiză cuprinzând datele de identificare a bunurilor se vor comunica proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizării expertizei.
(7) Contestarea expertizei bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare se face la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării expertului sau specialistului. Soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 20 de zile.
Articolul 13
(1) Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a inventaria aceste bunuri, atât analitic, prin fişa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii, cât şi sinoptic, prin banca de date, conţinând şi arhiva imagistică.
(2) Autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile deţinătoare de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare, în vederea inventarierii informatizate a bunurilor.
(3) Bunurile culturale aflate în colecţiile administrate de instituţiile specializate, de culte şi de instituţiile ecleziastice sunt inventariate potrivit prevederilor prezentei legi.
Articolul 14
(1) Ministerul Culturii comunică, în scris, proprietarului, titularului altor drepturi reale sau, după caz, titularului dreptului de administrare ordinul de clasare, în termen de 10 zile de la aprobare.
(2) Ministerul Culturii eliberează, pentru fiecare bun clasat, un certificat de clasare şi fişa standard a obiectului.
(3) Certificatul de clasare şi fişa standard a obiectului însoţesc bunul clasat şi nu constituie prin ele însele un titlu de proprietate.
Articolul 15
(1) Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, în una dintre cele două categorii, tezaur sau fond.
(2) Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil clasat, întocmit pe baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate, centralizarea, evidenţa informatizată şi administrarea documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia se efectuează de Institutul Naţional al Patrimoniului.
(3) Datele privind patrimoniul cultural naţional mobil clasat, cu excepţia listei cuprinzând bunurile culturale mobile, descrierea şi imaginea acestora, nu au destinaţie publică, fără acordul proprietarilor bunurilor.
(4) Date privind patrimoniul cultural naţional mobil clasat pot fi furnizate, la cerere, de Institutul Naţional al Patrimoniului instituţiilor specializate, cercetătorilor şi altor experţi şi specialişti acreditaţi, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor astfel dobândite poate fi făcută numai cu consimţământul deţinătorului. Comunicarea publică a datelor de identificare a proprietarului se poate face numai cu acordul prealabil al acestuia.
(5) Informaţiile cuprinse în inventarul prevăzut la alin. (1) pot fi furnizate organelor de poliţie, organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, pentru exercitarea atribuţiilor legale ale acestora, precum şi autorităţilor competente ale statului membru solicitant care doresc să verifice dacă bunul în cauză constituie un bun cultural, cu condiţia ca această verificare să fie efectuată în termen de 6 luni de la data notificării statelor membre cu privire la descoperirea bunurilor culturale pe teritoriul lor şi la existenţa unor motive întemeiate pentru a presupune că respectivele bunuri au părăsit ilegal teritoriul altui stat membru.
Articolul 16
(1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile pentru care s-a declanşat procedura de clasare au obligaţia de a permite examinarea bunurilor respective de către experţi sau specialişti acreditaţi.
(2) Bunurile culturale mobile pot fi preluate pentru analize de laborator numai în cazuri deosebite şi pentru perioade determinate, prevăzute în normele de clasare a bunurilor culturale mobile, doar cu acordul proprietarilor sau al titularilor altor drepturi reale, după caz; preluarea acestora se face pe baza unui act de predare-primire încheiat cu persoanele fizice sau juridice, după caz, menţionate la alin. (1), în forma prevăzută de normele emise de Ministerul Culturii.
Articolul 17
În timpul desfăşurării procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil, acesta se află sub regimul de protecţie prevăzut, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru bunurile clasate în tezaur.
Articolul 18
(1) Dreptul proprietarului de a solicita clasarea unui bun cultural mobil este imprescriptibil.
(2) În cazul în care un bun cultural mobil nu a fost clasat, procedura poate fi reluată, la cerere, după minimum 3 ani; în situaţiile în care au apărut elemente noi justificative, acest termen poate fi redus de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
Articolul 19
(1) Declasarea bunurilor culturale mobile are loc la cererea titularilor drepturilor de proprietate sau din oficiu, în următoarele cazuri:
a) invalidarea expertizei;
b) distrugere;
c) deteriorare gravă care nu poate fi remediată prin operaţiuni de restaurare.
(2) Declasarea urmează procedura stabilită la clasare.
(3) Ordinul de declasare este luat în evidenţa Inventarului patrimoniului cultural naţional mobil, procedându-se la radierea bunului respectiv din inventarul prevăzut la art. 15 alin. (1).
(4) Ordinul de declasare se comunică în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale, precum şi titularului dreptului de administrare, după caz.
Articolul 20
Trecerea unui bun cultural mobil dintr-o categorie a patrimoniului cultural naţional mobil în alta se poate face numai cu respectarea aceloraşi proceduri prevăzute pentru clasare.
Articolul 21
(1) Ordinul de clasare, de declasare sau de trecere dintr-o categorie în alta a patrimoniului cultural naţional a unui bun cultural mobil poate fi contestat de proprietarul sau de titularul dreptului de administrare la Ministerul Culturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(2) Ministerul Culturii este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.
(3) În cazul în care proprietarul sau titularul dreptului de administrare este nemulţumit de răspunsul la contestaţia adresată Ministerului Culturii, el se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţelor judecătoreşti competente.
Articolul 22
(1) Bunurile culturale mobile proprietate publică, aflate în patrimoniul unor companii naţionale, societăţi naţionale sau altor societăţi cu capital integral ori majoritar de stat, care se privatizează, vor fi supuse procedurii de clasare înainte de declanşarea procesului de privatizare.
(2) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului sau, după caz, autoritatea publică centrală ori locală care privatizează o persoană juridică din cele prevăzute la alin. (1) are obligaţia de a anunţa, cu 30 de zile înainte, declanşarea procedurii de privatizare, în scris, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea.
(3) În termen de 10 zile de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2), serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va verifica la persoana juridică în curs de privatizare bunurile culturale mobile susceptibile de a fi clasate şi, dacă va fi cazul, va declanşa procedura de clasare.
(4) Bunurile culturale mobile clasate ca urmare a situaţiei prevăzute în prezentul articol vor fi date în administrarea unei instituţii publice specializate, desemnate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
Capitolul III Păstrarea, depozitarea şi asigurarea securităţii bunurilor culturale mobile
Articolul 23
(1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii:
a) să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, conservare şi, după caz, de depozitare a bunurilor, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora;
b) să nu deterioreze şi să nu distrugă aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici să nu le topească;
c) să asigure securitatea acestor bunuri;
d) să înştiinţeze în termen de maximum 5 zile serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în cazul constatării unui pericol iminent de distrugere sau de degradare gravă a acestor bunuri;
e) să nu utilizeze şi să nu permită utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole, parade ale modei, ca recuzită cinematografică sau teatrală, precum şi în orice alte scopuri care le-ar periclita integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorării ori sustragerii;
f) să permită accesul specialiştilor din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în scopul constatării stării de conservare a acestor bunuri; în cazul deţinătorilor persoane fizice şi al persoanelor juridice de drept privat accesul specialiştilor serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii va fi posibil numai cu acordul scris al proprietarului privind condiţiile de acces.
(2) Proprietarii sau titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate au în această calitate şi următoarele obligaţii:
a) să asigure restaurarea bunurilor;
b) să încredinţeze executarea lucrărilor de restaurare exclusiv restauratorilor acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Instituţiile publice specializate şi nespecializate, cultele, precum şi operatorii economici, care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligaţia să finanţeze achiziţionarea şi instalarea de sisteme antiefracţie, antiincendiu şi de asigurare a microclimatului pentru protecţia bunurilor culturale mobile.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e) proprietarii, persoane fizice şi juridice de drept privat, care pot permite, în condiţii contractuale, cu respectarea normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, utilizarea bunurilor culturale mobile clasate în fond, la organizarea de spectacole, parade ale modei şi ca recuzită teatrală şi cinematografică.
Articolul 24
Persoanele fizice şi juridice care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate beneficiază de consultanţă gratuită din partea instituţiilor specializate, în scopul păstrării, conservării şi punerii în valoare a acestor bunuri.
Articolul 25
(1) Instituţiile publice au obligaţia să permită accesul experţilor şi specialiştilor acreditaţi, precum şi al cercetătorilor la bunurile culturale mobile deţinute în administrare, pentru efectuarea de studii şi lucrări de specialitate, în condiţii convenite de comun acord.
(2) În cazul bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată, pentru efectuarea de studii şi lucrări de specialitate este necesar acordul proprietarului.
Articolul 26
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie să fie marcate vizibil pentru a nu fi confundate cu originalul; ele vor purta menţiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului şi anul în care au fost realizate, precum şi specificarea colecţiei în care se află originalul.
(2) Menţiunile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost realizate copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele şi ori de câte ori acestea sunt aduse la cunoştinţă publicului.
Articolul 27
(1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietate publică, pot fi executate numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi executate numai cu acordul scris al proprietarului, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloace foto, video sau numerice se face cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, după caz.
(4) Persoanele care execută copii, mulaje, tiraje postume şi facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate sunt obligate să utilizeze tehnici adecvate şi să ia măsurile necesare pentru a nu fi afectate, imediat sau în timp, integritatea şi calitatea originalelor.
Capitolul IV Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate
Articolul 28
(1) Lucrările de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează numai de către conservatori şi restauratori acreditaţi, pe baza unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului comun.
(2) Acreditarea conservatorilor şi restauratorilor care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se face de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
(3) Pe baza acreditării obţinute, Ministerul Culturii eliberează conservatorilor şi restauratorilor certificate de liberă practică, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
(4) Laboratoarele şi atelierele care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare.
(5) În cazul comiterii de erori profesionale, constatate de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, aceasta va suspenda pe termen de până la 2 ani acreditarea prevăzută la alin. (2) sau avizul prevăzut la alin. (4). Ministerul Culturii va lua măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, putând solicita acesteia o contraexpertiză, la cererea persoanelor în cauză.
(6) Persoanele juridice de drept privat, proprietare ale laboratoarelor sau atelierelor autorizate, sunt obligate să afişeze la loc vizibil autorizaţia eliberată potrivit dispoziţiilor alin. (4).
(7) Funcţionarea în continuare a laboratoarelor de conservare şi restaurare existente în cadrul instituţiilor publice specializate, precum şi înfiinţarea de noi astfel de laboratoare se aprobă de Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(8) Laboratoarele de conservare şi restaurare, care funcţionează în cadrul instituţiilor publice muzeale, pot efectua astfel de lucrări pentru alte instituţii publice muzeale, pentru persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege; în aceste cazuri solicitanţii vor suporta cheltuielile legate de aceste lucrări, în condiţii contractuale.
Articolul 29
Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur se face numai cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi numai în laboratoarele sau atelierele autorizate, nominalizate în aviz.
Articolul 30
(1) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de forma de proprietate, care sunt în pericol iminent de distrugere sau degradare gravă, vor fi supuse operaţiunilor de restaurare şi conservare prin ordin al ministrului culturii, pe baza unui raport de expertiză aprobat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Operaţiunile de restaurare şi conservare astfel dispuse vor fi efectuate pe cheltuiala proprietarului.
(3) Sumele utilizate de proprietari pentru operaţiunile de restaurare şi conservare dispuse în conformitate cu prevederile alin. (1) şi cu cele prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. a) sunt deductibile la calcularea impozitului pe venit sau profit, după caz.
(4) În cazul în care proprietarul bunului cultural mobil clasat în tezaur este o persoană fizică, din a cărei declaraţie pe propria răspundere rezultă că nu are posibilităţi financiare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare, aceste operaţiuni vor fi finanţate, parţial sau integral, de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după caz, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. În cazul vânzării ulterioare a acestor bunuri culturale mobile, costurile operaţiunilor de restaurare şi conservare vor fi restituite de proprietarul-vânzător instituţiei finanţatoare.
Articolul 31
(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător bunurilor cu valoare culturală realizate din metale preţioase ori conţinând pietre preţioase sau semipreţioase, care se află în proprietatea, administrarea ori sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci.
(2) Persoanele juridice enumerate la alin. (1) sunt obligate să permită examinarea bunurilor de către experţii anume desemnaţi de Ministerul Culturii, care vor propune, dacă este cazul, declanşarea procedurii de clasare.
Articolul 32
Este interzisă topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci.
Capitolul V Circulaţia bunurilor culturale mobile
Articolul 33
Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Articolul 34
(1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, după caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţară, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii.
(2) Persoanele fizice şi juridice de drept privat pot împrumuta instituţiilor publice sau persoanelor juridice de drept privat, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, bunuri culturale mobile clasate.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, aparţinând cultelor religioase, pot fi împrumutate instituţiilor publice specializate, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, cu aprobarea şefilor de cult.
(4) Organizatorul expoziţiei sau iniţiatorul/autorul proiectului cultural răspunde civil, material, disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, de integritatea bunurilor expuse, luând toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc, în condiţii de securitate, de conservare, de asigurare şi de stabilire a cotelor valorice respective.
Articolul 35
(1) Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
(2) Autorizarea operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) se face de Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, cu respectarea normelor privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(3) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(4) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi să deţină un registru în care să menţioneze, corect şi complet, numele şi adresa ofertantului, descrierea şi preţul fiecărui bun. Informaţiile conţinute în registru au caracter confidenţial.
(5) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia de a înştiinţa în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii despre existenţa unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
(6) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia ca în termen de 5 zile să informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanşare a procedurii de clasare.
(7) Operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii, în a cărui rază teritorială îşi au sediul, punerea acestora în vânzare, precum şi, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitaţii publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitaţie sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.
Articolul 36
(1) Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7).
(2) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii sunt obligate să transmită Ministerului Culturii, în termen de 3 zile de la primirea comunicării scrise a operatorului economic autorizat, înregistrarea privind punerea în vânzare a unui bun cultural mobil clasat în tezaur.
(3) Termenul de exercitare a dreptului de preempţiune al statului este de maximum 30 de zile, calculat de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2), iar valoarea de achiziţionare este cea negociată cu vânzătorul sau cu operatorul economic autorizat ori cea rezultată din licitaţia publică.
(4) Ministerul Culturii va prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preempţiune.
(5) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) atrage nulitatea absolută a vânzării.
Articolul 37
(1) Scoaterea peste frontieră a bunurilor culturale mobile constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv.
(2) Exportul temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile clasate sau neclasate se efectuează numai pe baza certificatului de export.
(3) Certificatul de export va fi emis de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, în condiţiile prezentei legi.
(4) Exportul temporar pentru bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va fi avizat de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi va fi aprobat de ministrul culturii.
(5) Scoaterea din ţară, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut certificatul de export temporar sau definitiv, eliberat în condiţiile legii, constituie operaţiune de export ilegal.
Articolul 38
(1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, se exportă numai temporar şi numai pentru organizarea unor expoziţii în străinătate, pentru investigaţii de laborator, restaurare sau expertizare.
(2) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.
Articolul 39
(1) Bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale, cu valoare şi semnificaţie comparabile, care pot constitui unicate sau rarităţi pentru patrimoniul muzeal din România.
(2) Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin ordin al ministrului culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.
Articolul 40
(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1), bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeaşi importanţă şi semnificaţie culturală şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care prevalează interesul istoric, ştiinţific ori cultural.
(2) Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului judeţean sau local, după caz, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.
Articolul 41
(1) În cazul cererii de export temporar sau definitiv al unui bun cultural mobil neclasat termenele prevăzute la art. 12 alin. (2) şi la art. 14 alin. (1), cumulate, se reduc la 30 de zile.
(2) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor este obligată să se pronunţe, în legătură cu clasarea bunului cultural mobil, în termen de 30 de zile de la data declanşării procedurii de clasare.
Articolul 42
Donaţiile având ca obiect bunuri culturale mobile făcute instituţiilor publice specializate ori cultelor religioase, potrivit legii, sunt scutite de orice taxe.
Articolul 43
(1) Persoanele fizice sau juridice de drept privat, proprietare ale bunurilor culturale mobile clasate, au obligaţia de a anunţa în scris serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în termen de 15 zile de la data transferării unui astfel de bun în proprietatea altei persoane, precum şi de la data instituirii unui drept real asupra unui astfel de bun.
(2) În cazul pierderii sau al furtului bunurilor culturale mobile clasate, proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, organul de poliţie din raza teritorială.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), precum şi în cazul distrugerii totale sau parţiale a bunurilor culturale mobile clasate proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa în scris serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii în termen de 3 zile de la constatare.
(4) După înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (3) serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii vor anunţa imediat, în scris, organele de poliţie din raza teritorială.
Articolul 44
(1) Succesorii rezervatari sunt scutiţi de taxele succesorale pentru bunurile culturale mobile clasate care fac parte din masa succesorală.
(2) În cazul celorlalţi succesori, aceştia pot ceda, în contul taxelor succesorale, astfel de bunuri, care vor intra în proprietatea publică şi vor fi date, potrivit legii, în administrarea instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Donaţiile sau legatele privind bunuri culturale mobile clasate, efectuate în favoarea statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau cultelor religioase, sunt scutite de orice taxe.
Articolul 45
(1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietate publică, ce sunt scoase din funcţiune, pot fi valorificate de persoanele juridice de drept public deţinătoare, numai prin transmiterea cu titlu gratuit Ministerului Culturii, pentru a fi repartizate instituţiilor publice specializate.
(2) Destructurarea, dezmembrarea sau, după caz, fragmentarea bunurilor prevăzute la alin. (1), în vederea scoaterii lor din funcţiune, este interzisă.
Capitolul VI Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
Articolul 46
(1) Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic ori geologic sau în cadrul unor cercetări arheologice de salvare ori având caracter preventiv, precum şi cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit dispoziţiilor legale.
(2) Din momentul descoperirii bunurile prevăzute la alin. (1) sunt supuse procedurii de clasare, în condiţiile prezentei legi, şi intră în administrarea instituţiei care finanţează sau coordonează cercetările; în cazul în care Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor constată că în instituţia respectivă nu sunt îndeplinite condiţiile corespunzătoare de conservare şi securitate, aceasta va propune serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii în a cărui rază de activitate au fost descoperite bunurile arheologice în cauză alte instituţii publice specializate din aceeaşi rază, care îndeplinesc condiţiile corespunzătoare. Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va decide asupra instituţiei căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective.
Articolul 47
(1) Cercetările arheologice sistematice, precum şi cele preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate şi controlate de Comisia Naţională de Arheologie şi de Ministerul Culturii, potrivit legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului arheologic.
(2) Persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua în siturile arheologice detecţii şi cercetări sau orice fel de alte intervenţii care pot deteriora sau pot afecta aceste situri.
Articolul 48
(1) Cercetările arheologice efectuate pe terenurile proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului şi, după caz, al şefului cultului.
(2) În cazul în care proprietarul terenului nu îşi dă acordul pentru efectuarea cercetărilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanţa judecătorească competentă, la cererea autorităţii publice sau a instituţiei publice, după caz, în subordinea căreia se află iniţiatorul cercetărilor arheologice.
(3) Proprietarul terenului este îndreptăţit să solicite negocierea unui termen maxim pentru efectuarea lucrărilor şi să primească despăgubiri, anterior începerii lucrărilor, de la autorităţile publice sau de la instituţiile publice în subordinea cărora se află iniţiatorul cercetărilor arheologice, pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru orice alte prejudicii produse ca urmare a cercetărilor efectuate.
(4) Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţe, de către instanţele judecătoreşti competente.
(5) Despăgubirile vor fi suportate din sumele prevăzute în bugetele instituţiilor publice, după caz, în subordinea cărora se află iniţiatorul cercetărilor arheologice.
(6) Emiterea certificatului privind eliberarea de sarcină arheologică a unui teren, precum şi finanţarea cercetărilor arheologice preventive necesare, indiferent de regimul proprietăţii terenului, este obligatorie înaintea începerii oricăror lucrări care pot afecta situl şi se realizează potrivit prevederilor legislaţiei privitoare la protejarea patrimoniului arheologic.
(7) Finanţarea cercetărilor arheologice pentru emiterea certificatului prevăzut la alin. (6), cu privire la terenurile în care se găsesc bunuri arheologice, identificate prin investigaţii anterioare, este asigurată de beneficiarul lucrărilor.
Articolul 49
(1) Persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria celor prevăzute la art. 46 alin. (1) sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea.
(2) Primarul este obligat să înştiinţeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii, în termen de 72 de ore, cu privire la bunurile descoperite, luând totodată măsuri de pază şi de conservare a acestora.
(3) Primarul este obligat să predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii.
(4) Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condiţiile prevăzute la alin. (1), bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.
(5) Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii sau, după caz, de alţi experţi acreditaţi.
(6) Recompensele şi bonificaţia, stabilite potrivit alin. (4) şi (5), vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.
(7) În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. (6), acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti competente printr-o acţiune scutită de taxa judiciară de timbru.
Capitolul VII Finanţarea activităţilor specifice de protejare a patrimoniului cultural naţional mobil
Articolul 50
(1) Finanţarea activităţilor de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare, conservare, preparare, restaurare, protejare şi punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale şi de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei Naţionale, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, Academia Română şi de alte instituţii publice, după caz, din venituri proprii şi din alocaţii bugetare.
(2) Alocaţiile bugetare destinate activităţilor prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinaţii în bugetul Ministerului Culturii, al Ministerului Educaţiei Naţionale, în bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în bugetele altor instituţii publice.
(3) Achiziţionarea de bunuri culturale mobile pentru instituţiile publice specializate, în funcţie de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
Articolul 51
(1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse:
a) donaţiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din ţară ori din străinătate;
b) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publică şi introduse în circuit comercial;
c) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului obţinut din vânzările de bunuri culturale, efectuate prin licitaţii, anticariate, consignaţii şi case de amanet;
d) tarifele percepute de serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii pentru efectuarea oricăror expertize solicitate.
(2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se adaugă la preţurile de vânzare ale bunurilor respective.
Capitolul VIII Organisme şi instituţii specializate
Articolul 52
(1) Descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziţionarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil se realizează prin organisme şi instituţii specializate, care au competenţe generale şi speciale în domeniu, precum şi prin persoane fizice sau juridice, în condiţiile prezentei legi.
(2) Persoanele fizice, care nu deţin documente de atestare a calităţii de expert, emise de Ministerul Culturii, dar care sunt autorizate ca expert tehnic de alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, pot realiza expertize, în condiţiile prezentei legi, numai în baza acreditării prealabile a acestora, de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
Articolul 53
(1) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor este organismul ştiinţific consultativ şi de avizare în domeniu al Ministerului Culturii şi este condusă de un preşedinte numit prin ordin al ministrului culturii dintre specialiştii cu autoritate recunoscută în domeniu, pentru un mandat de 2 ani.
(2) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor este alcătuită din 21 de specialişti, numiţi prin ordin al ministrului culturii, pe o perioadă de 2 ani, propuşi de:
a) preşedintele comisiei – 6 membri;
b) instituţiile publice specializate şi colecţionarii de bunuri culturale mobile – 7 membri;
c) cultele, Academia Română şi instituţiile publice de învăţământ superior de profil – 7 membri.
(3) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, elaborat de membrii Comisiei şi aprobat prin ordin al ministrului culturii.
(4) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor se constituie din subcomisii pentru domeniile prevăzute la art. 3. Secretarul Comisiei şi secretarii subcomisiilor sunt numiţi din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii. Subcomisiile funcţionează conform regulamentului Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, prevăzut la alin. (3). Preşedinţii subcomisiilor sunt vicepreşedinţi ai Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(5) Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor poate alege ca membri de onoare specialişti din ţară sau din străinătate, personalităţi ştiinţifice de recunoaştere internaţională din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional mobil şi al muzeografiei, care sunt propuşi de preşedinte şi care sunt validaţi cu votul majorităţii simple a Comisiei.
(6) Cheltuielile de finanţare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor se efectuează din bugetul Ministerului Culturii. Pentru activitatea prestată membrii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor primesc o indemnizaţie lunară stabilită prin ordin al ministrului culturii, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei. Indemnizaţia lunară se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc şi nu poate depăşi 10% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat.
Articolul 54
(1) Se înfiinţează 8 comisii zonale ale muzeelor şi colecţiilor, ca organisme ştiinţifice descentralizate ale Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Atribuţiile, numărul, teritoriul de competenţă, organizarea şi funcţionarea comisiilor zonale ale muzeelor şi colecţiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(3) Comisiile zonale ale muzeelor şi colecţiilor au câte 7 membri, iar preşedinţii acestora sunt membri ai Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(4) Componenţa comisiilor zonale ale muzeelor şi colecţiilor se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Indemnizaţia lunară a membrilor comisiei zonale, pentru lunile în care Comisia lucrează, se stabileşte prin ordin al ministrului culturii şi nu poate depăşi 10% din indemnizaţia lunară a unui secretar de stat, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei.
Articolul 55
Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor are următoarele atribuţii:
a) evaluează rapoartele de expertiză şi hotărăşte asupra clasării bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor aflate în biblioteci;
b) primeşte contestaţiile făcute de persoane fizice şi juridice cu privire la procedura de clasare a bunurilor culturale mobile şi face propuneri referitoare la soluţionarea acestora;
c) avizează normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile;
d) avizează normele privind executarea mulajelor, facsimilelor şi copiilor, precum şi a tirajelor postume după plăcile originale de gravură, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
e) avizează normele de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi stabileşte priorităţile de restaurare a acestora;
f) avizează normele de acreditare a experţilor, normele de acreditare a specialiştilor, normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor, precum şi normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare;
g) avizează funcţionarea laboratoarelor şi a atelierelor care urmează să efectueze operaţiuni de restaurare;
h) avizează exportul temporar al bunurilor culturale mobile clasate;
i) avizează normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
j) avizează funcţionarea operatorilor economici care comercializează sau organizează licitaţii cu bunuri culturale mobile;
k) avizează regulamentele de organizare şi funcţionare a muzeelor şi colecţiilor publice;
l) acreditează experţii, specialiştii, conservatorii şi restauratorii;
m) acreditează specialiştii care pot avea acces, în condiţiile legii, la informaţia conţinută în registrele operatorilor economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile;
n) orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii.
Articolul 56
(1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.
(2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi*), prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Culturii, se reorganizează inspectoratele judeţene pentru cultură, prin comasare cu oficiile judeţene pentru patrimoniul cultural naţional, în servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.
Notă *) Prezenta lege a intrat în vigoare la 90 de zile de la data de 27 octombrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 57
Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii au următoarele atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional mobil:
a) întocmesc baza de date privind evidenţa bunurilor culturale mobile clasate, aflate pe raza lor teritorială;
b) înregistrează cererile de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de culte religioase, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice;
c) efectuează expertiza necesară şi întocmesc documentaţia prevăzută de prezenta lege, în vederea clasării bunurilor culturale mobile;
d) înaintează Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor propunerile de clasare;
e) înregistrează înştiinţările de schimbare a proprietarului sau deţinătorului, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
f) controlează periodic starea de conservare şi de securitate a bunurilor culturale mobile clasate, acordând consultanţă de specialitate la solicitarea proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale;
g) fac propuneri de includere în priorităţile de restaurare a bunurilor mobile clasate în tezaur, aflate la instituţiile nespecializate, cultele religioase, alte persoane juridice decât instituţiile publice specializate, precum şi la persoanele fizice;
h) verifică dacă operatorii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile respectă obligaţiile ce le revin conform prezentei legi şi normelor emise în aplicarea acesteia;
i) aprobă, conform prezentei legi, exportul definitiv al bunurilor culturale mobile, eliberând, pe baza expertizei, certificatul de export întocmit potrivit normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
j) gestionează, în regim extrabugetar, veniturile realizate potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a) şi d), după caz, precum şi alocaţiile de la bugetul de stat, destinate finanţării activităţilor prevăzute la art. 50 alin. (1);
k) colaborează şi stabilesc, împreună cu structurile abilitate ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne, după caz, măsurile de protecţie a bunurilor culturale mobile, în caz de conflict armat sau de calamităţi naturale;
l) orice alte atribuţii date în competenţa lor prin prezenta lege.
Articolul 58
Ministerul Culturii asigură finanţarea editării şi publicării Revistei muzeelor, precum şi a altor publicaţii de specialitate în domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.
Capitolul IX Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
Articolul 59
Prezentul capitol reglementează restituirea de către statul român a bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 1993.
Articolul 60
(1) În înţelesul prezentului capitol, prin bun cultural se înţelege, după caz, bunul care face parte din:
a) patrimoniul cultural naţional al României, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului naţional;
b) patrimoniul naţional al unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene;
c) colecţiile publice care figurează în patrimoniul şi în inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;
d) patrimoniul şi inventarele cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;
(2) În înţelesul prezentului capitol, colecţiile publice desemnează colecţiile care sunt proprietatea statelor membre ale Uniunii Europene, ale autorităţilor locale ori regionale din statele membre ale Uniunii Europene sau ale instituţiilor publice aflate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, instituţii definite ca publice potrivit legislaţiei respectivului stat al Uniunii Europene, aceste instituţii fiind semnificativ finanţate ori în proprietatea statului respectiv sau în proprietatea autorităţilor locale ori regionale.
Articolul 61
(1) În înţelesul prezentului capitol, părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz:
a) ieşirea unui bun cultural de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu încălcarea legislaţiei acestui stat în materie de protecţie a bunurilor culturale sau cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 116/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind exportul bunurilor culturale;
b) nerevenirea la sfârşitul unei scoateri legale temporare în afara teritoriului naţional sau orice încălcare a uneia dintre condiţiile acestei scoateri temporare a unui bun cultural.
(2) În înţelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitant se înţelege statul membru al cărui bun cultural a părăsit ilegal teritoriul său.
(3) În înţelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitat se înţelege statul membru pe teritoriul căruia se găseşte un bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.
(4) În înţelesul prezentului capitol, prin restituire se înţelege returnarea materială a bunului cultural pe teritoriul statului membru solicitant.
(5) În înţelesul prezentului capitol, prin posesor se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele său.
(6) În înţelesul prezentului capitol, prin deţinător se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele altcuiva.
Articolul 62
(1) Dacă în cadrul unei urmăriri penale, efectuate în condiţiile legii, sunt descoperite indicii că un bun cultural, care se găseşte pe teritoriul statului român, a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notifică statului interesat, în condiţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Organul de urmărire penală solicită instanţei să dispună transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservării.
Articolul 63
(1) Orice stat membru al Uniunii Europene poate cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, efectuarea de cercetări în vederea descoperii locului unde se află, precum şi a posesorului sau deţinătorului unui bun cultural determinat. Cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural care face obiectul cererii, precum şi informaţii cu privire la localizarea efectivă sau prezumtivă a bunului cultural.
(2) Dacă, în condiţiile alin. (1), bunul cultural este descoperit, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie notifică aceasta statului membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului, iar procurorul solicită instanţei competente să dispună măsuri privind transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservării, în condiţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 64
(1) Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 62 alin. (1) şi, după caz, la art. 63 alin. (2).
(2) Măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) şi la art. 63 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acţiunea în restituire în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoştinţă despre locul în care se află bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, în condiţiile prezentului capitol.
(3) Autorităţile române competente vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni orice tentativă de a eluda procedura de restituire a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
(4) Autorităţile române competente vor acţiona ca mediator între posesorul său, după caz, deţinătorul bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene şi statul solicitant, în vederea restituirii bunului cultural respectiv, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului statului solicitant de a iniţia acţiune în instanţă, în vederea restituirii bunului cultural.
(5) Autorităţile române competente vor informa statul solicitant cu privire la iniţierea procedurii de restituire, în condiţii de siguranţă, a bunului cultural respectiv.
(6) Cooperarea şi consultarea cu autorităţile centrale ale statelor membre se vor face şi prin utilizarea modulului pentru bunuri culturale al Sistemului de informare al pieţei interne, denumit în continuare I.M.I., instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne şi de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei.
(7) Schimbul de informaţii prin intermediul I.M.I. se face în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile privind protecţia datelor cu caracter personal şi a vieţii private.
Articolul 65
(1) Acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel Bucureşti împotriva posesorului sau detentorului bunului.
(2) Acţiunea în restituire prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
a) descrierea bunului care face obiectul acţiunii în restituire;
b) declaraţie conform căreia bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural;
c) declaraţie a autorităţilor competente ale statului membru al Uniunii Europene reclamant, conform căreia bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul său.
(3) Dacă la data la care este formulată acţiunea în restituire ieşirea de pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene reclamant nu mai prezintă caracter ilicit, acţiunea este respinsă ca fiind inadmisibilă.
(4) Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, va prezenta Comisiei Europene, o dată la 5 ani, un raport privind acţiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Articolul 66
(1) Acţiunea în restituire prevăzută la art. 65 alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat cunoştinţă despre locul în care se află bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.
(2) În cazul bunurilor culturale care fac parte din colecţiile publice prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. c), precum şi pentru bunurile ecleziastice care, în statele membre ale Uniunii Europene, fac obiectul unei protecţii speciale, în conformitate cu legile naţionale, acţiunea în restituire se prescrie în termen de 75 de ani, cu excepţia statelor membre ale Uniunii Europene în care acţiunea este imprescriptibilă sau în cazul acordurilor bilaterale încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene, care stabilesc un termen mai mare de 75 de ani.
Articolul 67
(1) Curtea de Apel Bucureşti hotărăşte restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 60 şi că părăsirea teritoriului naţional al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condiţiile art. 61.
(2) În condiţiile alin. (1), instanţa hotărăşte acordarea unei despăgubiri echitabile posesorului bunului cultural, precum şi instituţiei specializate care a efectuat măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) şi la art. 63 alin. (2), după caz. Acordarea despăgubirii posesorului este dispusă numai în cazul depunerii de către acesta a tuturor diligentelor cu ocazia achiziţionării bunului cultural respectiv.
(3) Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care se dispun restituirea bunului cultural şi acordarea despăgubirilor prevăzute la alin. (2) poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul de urgenţă.
(3^1) Pentru a determina dacă posesorul a depus diligenţa necesară, se ţine cont de toate circumstanţele achiziţiei, în special de documentaţia privind provenienţa bunului, de autorizaţiile de ieşire necesare în temeiul legislaţiei statului membru solicitant, de natura părţilor, de preţul plătit, de eventuala consultare de către posesor a registrelor accesibile privind bunurile culturale furate şi de orice informaţii pertinente pe care acesta ar fi putut să le obţină în mod rezonabil sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în aceleaşi circumstanţe.
(4) În cazul admiterii recursului prevăzut la alin. (3), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.
(4^1) În caz de donaţie sau de succesiune, posesorul nu poate beneficia de un statut favorabil faţă de persoana de la care a achiziţionat bunul cu acest titlu.
(5) Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (2) cade în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant, se efectuează în momentul remiterii materiale a bunului care a făcut obiectul acţiunii în restituire şi trebuie să acopere, după caz:
a) cheltuielile efectuate de posesorul de bună-credinţă în legătură cu achiziţionarea şi conservarea bunului cultural;
b) cheltuielile efectuate de instituţia specializată în legătură cu conservarea bunului cultural.
(5^1) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ia măsuri pentru restituirea către statul reclamant a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul acestuia, în vederea efectuării de către statul reclamant a plăţii despăgubirilor acordate de instanţa de judecată posesorului sau deţinătorului de bună-credinţă, precum şi instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.
(6) Cheltuielile ce decurg din executarea hotărârii judecătoreşti prin care se restituie bunul cultural cad în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant.
(7) Dreptul statului membru al Uniunii Europene reclamant de a intra în posesia bunului cultural care face obiectul restituirii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului respectiv a rămas definitivă şi irevocabilă, dacă în acest termen statul membru reclamant nu plăteşte despăgubirile prevăzute la alin. (2).
Articolul 68
Statul membru al Uniunii Europene reclamant are dreptul la acţiunea în regres împotriva persoanei responsabile de ieşirea ilegală a bunului cultural de pe teritoriul său, în cazul în care bunul cultural a fost restituit conform art. 67 alin. (1), precum şi atunci când statul respectiv a plătit despăgubirile prevăzute la art. 67 alin. (2).
Articolul 69
Exercitarea dreptului de a introduce acţiunea în restituire nu aduce atingere dreptului statului membru al Uniunii Europene reclamant şi, după caz, al proprietarului bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene de a formula alte acţiuni, civile sau penale, în conformitate cu legislaţia naţională a statului respectiv.
Capitolul X Recuperarea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României
Articolul 70
(1) Ministerul Culturii poate cere oricărui stat, în condiţiile legii, efectuarea de cercetări în vederea descoperirii locului unde se află, precum şi a identificării posesorului sau deţinătorului unui anume bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul României; cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural, precum şi informaţii cu privire la localizarea prezumtivă a bunului cultural în cauză.
(2) Acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul statului român poate fi introdusă de Ministerul Culturii.
(3) Bunurile culturale care fac obiectul prezentului capitol sunt prevăzute la art. 60.
(4) Recuperarea bunului cultural astfel identificat în condiţiile alin. (1) se realizează conform procedurilor legale convenite între părţi.
(5) Prevederile art. 61 se aplică în mod corespunzător bunurilor culturale mobile din România care fac obiectul prezentului capitol.
(6) Înainte de a introduce acţiunea în restituire, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale poate decide participarea la o procedură de arbitraj, în conformitate cu legislaţia internă a statului membru solicitat.
Articolul 71
Ministerul Culturii ia măsuri pentru revenirea în ţară a bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul statului român, precum şi pentru efectuarea de către statul român a părţii despăgubirilor acordate de instanţa de judecată posesorului sau deţinătorului bunului, precum şi instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.
Articolul 72
Ministerul Culturii are dreptul la acţiune în regres împotriva persoanei responsabile de ieşirea ilegală a bunului cultural de pe teritoriul statului român, în cazul în care bunul cultural a fost recuperat, iar statul român a fost obligat la plata unor despăgubiri posesorului sau detentorului şi, după caz, instituţiei specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea materială a bunului cultural.
Articolul 73
(1) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va notifica, inclusiv prin intermediul I.M.I., autorităţilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la recuperarea bunurilor culturale ce au părăsit ilegal teritoriul României.
(2) Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va utiliza I.M.I., după caz, pentru a difuza informaţii relevante privind bunurile culturale care au fost furate sau care au părăsit ilegal teritoriul României.
Capitolul XI Contravenţii şi infracţiuni
Secţiunea 1 Contravenţii
Articolul 74
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Articolul 75
(1) Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
a) nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice de drept privat a termenului şi a condiţiilor prevăzute la art. 43 alin. (1);
b) nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a termenului stabilit la art. 43 alin. (2) privind comunicarea pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale a unui bun cultural mobil clasat;
c) nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a afişa la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile, prevăzute la art. 35 alin. (3);
d) nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de înştiinţare despre existenţa unor bunuri culturale mobile susceptibile să fie clasate, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 35 alin. (5);
e) nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de predare a unui bun cultural mobil descoperit întâmplător, în termenul prevăzut la art. 49 alin. (1);
f) neîndeplinirea de către proprietari, de titularii altor drepturi reale, de titularii drepturilor de administrare sau de deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor mobile clasate a obligaţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a), c)-f);
g) neîndeplinirea de către autorităţi a obligaţiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 22 alin. (2);
h) înfiinţarea şi funcţionarea operatorilor economici specializaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile, fără autorizarea Ministerului Culturii, emisă potrivit art. 35 alin. (2);
i) neîndeplinirea de către operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a întocmi registrul prevăzut la art. 35 alin. (4);
j) nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a termenului şi condiţiilor prevăzute la art. 35 alin. (7) privind punerea în vânzare a bunurilor culturale mobile clasate în tezaur;
k) executarea copiilor, mulajelor, tirajelor postume şi facsimilelor de pe bunuri culturale mobile clasate, de către persoanele fizice sau juridice, fără respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1);
l) realizarea de către persoanele fizice sau juridice de reproduceri prin mijloace foto, video sau numerice de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, potrivit art. 27 alin. (3);
m) utilizarea de către persoanele fizice sau juridice de tehnici neadecvate de reproducere, de natură să afecteze integritatea sau calitatea bunurilor culturale mobile clasate, potrivit art. 27 alin. (4);
n) neîndeplinirea de către proprietarii şi titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate a obligaţiei prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. b);
o) restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur, fără avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor ori în afara laboratoarelor sau atelierelor autorizate, potrivit art. 29;
p) efectuarea oricăror lucrări care pot afecta situl arheologic, înaintea obţinerii certificatului privind eliberarea terenului de sarcină arheologică potrivit art. 48 alin. (6);
r) împiedicarea efectuării cercetărilor pentru eliberarea terenului de sarcină arheologică potrivit art. 48 alin. (6).
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.
(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-f) se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 20.000 lei.
(4) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. g)-r) se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei la 24.000 lei.
(5) Amenzile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
(6) Limitele amenzilor contravenţionale se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 76
Copiile, mulajele, tirajele postume, facsimilele şi reproducerile prin mijloace foto, video, numerice sau prin alte mijloace, executate cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 ori ale art. 27 alin. (3), se confiscă de către agentul constatator şi se transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Articolul 77
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 75 se fac de specialiştii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, care, la cererea lor, vor fi asistaţi de organele de poliţie.
Articolul 78
(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se soluţionează de către instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia.
Articolul 79
(1) Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenţii, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.
(2) Amenzile se fac venit la bugetul de stat.
Secţiunea a 2-a Infracţiuni
Articolul 80
Executarea în scopuri comerciale de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 27 alin. (1) sau (2), după caz, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Articolul 81
Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Articolul 82
Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare ori distrugerea, din culpă, a unui bun cultural mobil clasat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Articolul 83
(1) Efectuarea de operaţiuni de export ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Articolul 84
(1) Efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.
(2) Tentativa se pedepseşte.
Articolul 85
(1) Introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se indisponibilizează şi vor fi transmise unor instituţii specializate, în vederea conservării şi restituirii statului din al cărui patrimoniu cultural fac parte.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Articolul 86
Executarea de către persoanele fizice, fără acreditare şi certificat de liberă practică, având cunoştinţă de necesitatea deţinerii lor, a unor lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale mobile clasificate ca atare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Articolul 87
Funcţionarea fără autorizaţia emisă în condiţiile prezentei legi a laboratoarelor sau atelierelor care execută lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Articolul 88
Topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Articolul 89
Bunurile prevăzute la art. 80, art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) se confiscă şi se transmit în administrare instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Capitolul XII Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 90
(1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I*), Ministerul Culturii va emite, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor:
Notă *) Prezenta lege a fost publicată la data de 27 octombrie 2000 în Monitorul Oficial al României, Partea I.
a) Normele de clasare a bunurilor culturale mobile;
b) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate;
c) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale aflate în colecţii publice;
d) Normele de acreditare a experţilor;
e) Normele de acreditare a specialiştilor;
f) Normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor;
g) Normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare;
h) Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
i) Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
(2) Normele prevăzute la alin. (1) lit. a)-h) vor fi aprobate prin ordin al ministrului culturii şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Normele prevăzute la alin. (1) lit. i) vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 91
În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi*), Ministerul Culturii va institui următoarele registre:
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
a) Registrul experţilor, în care vor fi înscrise persoanele acreditate ca experţi pentru domeniile prevăzute la art. 3;
b) Registrul conservatorilor şi restauratorilor;
c) Registrul bunurilor culturale distruse, furate, dispărute sau exportate ilegal.
Articolul 92
(1) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi*) instituţiile publice specializate sunt obligate să prezinte Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor propuneri în legătură cu clasarea în tezaur a bunurilor culturale mobile deţinute.
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi*) cultele religioase, precum şi instituţiile publice nespecializate sunt obligate să depună la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în a căror rază teritorială îşi au sediul inventarul de bunuri culturale mobile deţinute, în vederea efectuării operaţiunilor de clasare.
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
(3) Termenul de finalizare a procedurii de clasare este de 6 luni pentru bunurile culturale mobile prevăzute la alin. (1) şi (2), care sunt supuse acestei proceduri în primele 9 luni de aplicare a prezentei legi.
Articolul 93
(1) Bunurile culturale mobile depuse în custodia unor instituţii publice după data de 31 decembrie 1947 vor fi restituite de către instituţiile deţinătoare persoanelor fizice sau juridice care le-au depus, potrivit dreptului comun, la cererea scrisă a acestora, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
(2) Bunurile culturale mobile preluate înainte de 6 septembrie 1940 de autorităţi ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorităţi ale statului după data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept şi vor fi restituite acestora de către instituţiile care le deţin, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. Acţiunile în justiţie pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Instituţiile deţinătoare de arhive privind bunurile culturale mobile sunt obligate să permită accesul la documentele privind provenienţa şi preluarea acestora.
(3) Bunurile culturale mobile clasate, care fac obiectul restituirii în condiţiile alin. (2), pot fi transmise proprietarilor de drept numai după garantarea în scris, de către aceştia, a respectării dispoziţiilor prezentei legi.
(4) În cazul în care obiectul restituirii prevăzut la alin. (2) îl reprezintă colecţii formate din mai multe bunuri culturale mobile aflate în procedură de clasare, acestea pot fi retrocedate proprietarilor, anual, pe părţi din colecţii, pe măsură ce acestea au fost clasate.
Articolul 94
(1) Operele de artă plastică şi fotografică, operele de artă decorativă sau de cult, operele cu caracter etnografic, ale meşteşugarilor populari, precum şi alte opere create de autori în viaţă nu pot face obiectul clasării.
(2) Bunurile culturale prevăzute la alin. (1) pot fi exportate definitiv sau temporar fără nicio restricţie.
Articolul 95
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi*) declaraţiile persoanelor fizice, precum şi fişierele alfabetice sau pe domenii, completate ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 137 din 2 noiembrie 1974, abrogată prin Decretul nr. 90/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Muzeelor şi Colecţiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, aflate în păstrarea serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi a Institutului Naţional al Patrimoniului, se inventariază, se sigilează şi se predau Arhivelor Naţionale.
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
Articolul 96
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi*), în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române din Ministerul Afacerilor Interne se organizează structuri specializate în prevenirea, descoperirea şi urmărirea faptelor ilegale la regimul bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
Articolul 97
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi*) Ministerul Finanţelor Publice, cu avizul Ministerului Culturii, va crea, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, structuri specializate în prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu bunuri culturale mobile.
Notă *) A se vedea nota de subsol de la art. 56 alin. (2).
Articolul 98
Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale vor asigura, printr-un program de acţiuni coordonate, protecţia şi integritatea bunurilor culturale mobile clasate, aflate în instituţii specializate şi nespecializate, în instituţii de cult, precum şi în colecţii private, împotriva riscurilor ce decurg din calamităţi naturale, tulburări publice sau conflicte armate.
Articolul 99
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I**).
Notă **) A se vedea nota de subsol de la art. 90 alin. (1).
(2) La aceeaşi dată se abrogă dispoziţiile art. 2 alin. 2, art. 3-5, art. 9, 11 şi 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 august 1992, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 14 martie 1994, şi dispoziţiile art. 3 lit. a) şi b), art. 4, 6, art. 8 alin. (1) lit. d), art. 9 lit. b) şi d), art. 11, 15, 20, 25, art. 27 alin. (1), art. 28 şi ale art. 30 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 31 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 30 mai 1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
